CLAUDE.md: notele pe care le citește imediat ce intră

Pe scurt

CLAUDE.md e un fișier text pe care Claude îl citește la începutul fiecărei sesiuni.
Servește să nu-i mai repeți aceleași lucruri: sunt notițele lipite în atelier.
Poate sta în proiect (și valorează acolo) sau printre lucrurile tale (și valorează peste tot). Nu se exclud: se adună.
Cu /init îți propune unul uitându-se la folderul tău.

Problema pe care o rezolvă

Știi deja că modelul e amnezic și că fiecare sesiune repornește de pe o pagină albă. În practică, asta se traduce printr-un deranj precis: de fiecare dată trebuie să-i reexplici aceleași patru lucruri. Cum sunt organizate fișierele tale, cum vrei să se numească, ce nu trebuie atins, cum se numește clientul.

Soluția e banală și tocmai de-asta genială: să i le lași scrise. Un fișier text, în folderul de lucru, pe care el îl citește imediat ce intră — înainte chiar să deschizi gura.

Se numește CLAUDE.md. E echivalentul notițelor pe care le-ai lăsa lipite în atelier pentru un colaborator care se prezintă în fiecare dimineață fără să-și amintească nimic din ziua precedentă.

Unde îl pui, și ce se schimbă

În proiect — un fișier CLAUDE.md în folderul de lucru. Valorează pentru munca aia, și dacă împarți folderul cu cineva, valorează și pentru el.
Printre lucrurile tale — un CLAUDE.md în folderul tău personal de Claude. Valorează în toate proiectele pe care le deschizi, pentru că e atașat de tine.

Întrebarea care îți va veni e: și dacă le am pe amândouă? Nu se exclud: se adună. Îl citește pe al tău și apoi pe cel al proiectului, unul după altul.

De unde regula de bun-simț: în cel al tău pui cum lucrezi tu (în ce limbă să răspundă, ce ton să folosească, obiceiurile tale); în cel al proiectului pui lucrurile specifice muncii ăleia.

Să ți-l scrie el: /init

Nu trebuie să pornești de pe pagina albă. Comanda /init îl face să exploreze folderul în care ești și să-ți propună un CLAUDE.md de pornire, cu ce a înțeles singur: cum e organizată treaba, ce e înăuntru, ce convenții observă.

Dacă fișierul există deja nu ți-l șterge: îți propune îmbunătățiri.

Ține totuși minte un lucru, pentru că e sensul întregii lecții următoare: ce scrie /init e ce se vede din folder. Valoarea reală o adaugi tu, și e făcută din lucrurile care nu se deduc din folder — pentru că stau în capul tău.

Cum verifici că îl citește

Dacă bănuiești că nu-l vede, nu ghici: deschide /context, cel pe care l-am folosit ca să vedem consumurile. Acolo e lista fișierelor de memorie încărcate. Dacă al tău nu apare, nu-l citește, și problema e unde l-ai pus.

Atenție: sunt instrucțiuni, nu reguli

Un punct pe care îl legăm de capitolul trecut, pentru că e confuzia cea mai costisitoare: CLAUDE.md e context, nu o interdicție. Orientează comportamentul, dar nu împiedică nimic prin construcție.

Dacă ceva nu trebuie să se întâmple niciodată, întoarce-te la permisiuni. Fișierul de instrucțiuni servește să-l facă să lucreze mai bine, nu să-l împiedice să greșească.

Și acum

Acum știi ce e și unde să-l pui. Dar aici e o capcană care prinde aproape pe toată lumea: tentația de a scrie totul înăuntru. În lecția următoare vedem de ce un fișier lung înrăutățește rezultatele în loc să le îmbunătățească.

Ai înțeles?

Două minute, fără notă. Încercarea de a răspunde — chiar și greșind — fixează conceptele mult mai bine decât recitirea. Dacă nu ai chef, sari peste: lecția se consideră oricum finalizată.

Când e citit CLAUDE.md?

Ai un CLAUDE.md în folderul tău personal și unul în proiect. Care câștigă?

Care e modul cel mai rapid de a porni cu un CLAUDE.md?

1
1. 1
2. 2
3. 3
2
1. 4
2. 5
3. 6
4. 7
3
1. 8
2. 9
3. 10
4. 11
5. 12
4
1. 13
2. 14
3. 15
4. 16
5. 17
6. 18
5
1. 19
2. 20
3. 21
4. 22
5. 23
6. 24
6
1. 25
2. 26
3. 27
4. 28
5. 29
6. 30
7
1. 31
2. 32
3. 33
4. 34
8
1. 35
2. 36
3. 37
4. 38
9
1. 39
2. 40
3. 41
10
1. 42
2. 43
3. 44
11
1. 45
2. 46