Cum funcționează un agent: ciclul

Pe scurt

Un agent nu răspunde și se oprește: se învârte în cerc până când sarcina e terminată.
Bucla e mereu aceeași: gândește → cere o unealtă → se uită cum a mers → decide mișcarea următoare.
Modelul nu are mâini: cere, iar programul de pe calculatorul tău execută.
Bucla se termină când încetează să ceară unelte și doar îți vorbește.

Să-l privim pe un exemplu

Ai un folder cu facturile anului. Deschizi Claude Code acolo și îi ceri un singur lucru: «verifică dacă sunt facturi duble».

Din afară pare o întrebare. Din interior, se întâmplă asta:

se uită ce e în folder, pentru că nu știe;
deschide câteva fișiere ca să înțeleagă cum arată o factură;
rulează o comandă ca să le compare pe toate;
comanda nu returnează ce spera, deci schimbă abordarea și încearcă din nou;
în final îți scrie: sunt două identice, sunt astea.

Nu contează cât de priceput e. Contează că niciunul dintre pașii ăia nu i l-ai cerut tu. Tu ai dat obiectivul; pașii și i-a ales el, unul câte unul, uitându-se de fiecare dată cum mersese cel dinainte.

Bucla, în patru mișcări

Ce ai citit acum nu e o întâmplare norocoasă: e mereu aceeași buclă, repetată. Patru mișcări:

Gândește. Se uită la obiectiv și la ce știe până acum, și decide care e următoarea mișcare utilă.
Cere o unealtă. Să citească un fișier, să scrie unul, să ruleze o comandă: spune de care are nevoie.
Se uită cum a mers. Rezultatul se întoarce înapoi — chiar și când e o eroare.
Decide mișcarea următoare. Și se ia de la capăt.

Bucla asta are un nume, și îl vei auzi des: ciclul agentic. Asta e tot, și e singurul lucru care face dintr-un agent un agent în loc de un chatbot.

Claude Code la lucru: mai întâi comanda care listează folderul cu rezultatul ei, apoi fraza «Folder gol — creez o aplicație single-file», apoi lista uneltelor folosite, iar jos timpul trecut și token-ii consumați. — Bucla în timp ce se învârte: s-a uitat la folder, a văzut că era gol, și descoperirea asta a decis mișcarea următoare. Jos, timpul și consumul pe care îl plătești chiar în momentul ăla.

Cine gândește și cine execută

E un detaliu care pare tehnic dar îți va folosi pentru tot restul cursului: partea care raționează nu e partea care execută.

Modelul — partea „inteligentă” — nu poate atinge nimic pe calculatorul tău. Nu deschide fișiere, nu rulează comenzi, nu vede folderul tău. Poate doar să ceară: «am nevoie să citesc fișierul ăsta». Programul care rulează la tine e cel care execută cererea și îi raportează rezultatul.

Pare o chestiune de detaliu, dar e motivul pentru care mai încolo vei putea decide ce poate și ce nu poate face: fiecare cerere trece printr-un punct unde cineva poate spune nu. Și cineva ăla ești tu.

Cum îți dai seama că a terminat

Cât timp modelul cere unelte, bucla continuă: vezi mișcările lui derulându-se una după alta. Când însă răspunde fără să ceară nimic, bucla se închide.

De-asta o sesiune se termină mereu cu un mesaj scris: mesajul ăla nu e răspunsul la întrebarea ta, e semnalul că, pentru el, lucrul e încheiat. Dacă ți se pare încheiat prost, de acolo repornești tu.

Și acum

Bucla ți-am povestit-o acum. În lecția următoare o privim chiar rulând: deschidem Claude Code, îi cerem un mic dashboard și îți arăt, în timp ce derulează, fiecare piesă despre care am vorbit aici.

Ai înțeles?

Două minute, fără notă. Încercarea de a răspunde — chiar și greșind — fixează conceptele mult mai bine decât recitirea. Dacă nu ai chef, sari peste: lecția se consideră oricum finalizată.

Ce deosebește un agent de un chat?

Cine deschide și modifică efectiv fișierele tale?

Din ce îți dai seama că bucla s-a terminat?

1
1. 1
2. 2
3. 3
2
1. 4
2. 5
3. 6
4. 7
3
1. 8
2. 9
3. 10
4. 11
5. 12
4
1. 13
2. 14
3. 15
4. 16
5. 17
6. 18
5
1. 19
2. 20
3. 21
4. 22
5. 23
6. 24
6
1. 25
2. 26
3. 27
4. 28
5. 29
6. 30
7
1. 31
2. 32
3. 33
4. 34
8
1. 35
2. 36
3. 37
4. 38
9
1. 39
2. 40
3. 41
10
1. 42
2. 43
3. 44
11
1. 45
2. 46